Sorin Zlat – piano
Răzvan Cojanu – double bass
Claudiu Purcărin – drums
Sorin Zlat Trio a obținut aprecierea publicului de jazz încă de la primele concerte, din 2008, data înființării. Având în repertoriu standarde de jazz, dar și compoziții ale liderului Sorin Zlat, trio-ul s-a remarcat pe numeroase scene naționale și internaționale, câștigând, totodată, premii în competiții prestigioase.
Sorin Zlat (n. 1985, Bacau) este pianist, clarinetist, compozitor și orchestrator. Născut într-o familie de muzicieni, a fost constant susținut să își urmeze pasiunea pentru muzică. În 2009 a absolvit Universitatea de Arte George Enescu la clasa de clarinet clasic. În anii facultății este atras de jazz și începe să experimenteze și să se perfecționeze, urmând un master la secția de jazz pentru pian. Stilul său este o fuziune surprinzătoare de jazz, latino, pop și muzică clasică, având un repertoriu colorat și fascinant. Talentul său constă, pe de o parte, în abilitatea de a găsi noi interpretări ale standardelor de jazz existente, iar pe de altă parte în a crea compoziții originale. În 2015, Sorin Zlat devine primul muzician din afara Statelor Unite care primeşte Marele Premiu la Jacksonville Jazz Piano Competition. Tot în 2015, Sorin Zlat își lansează primul album, intitulat „Endurance”, un album cu influențe latine, flamenco și din muzica clasică, combinate cu jazz.
Rӑzvan Cojanu (n. 1984, Ploiești) este un tânăr basist experimentat și des solicitat pentru virtuozitatea sa. Colaborările cu muzicieni importanți ai scenei de jazz românești dau măsura talentului pe care îl posedă. A cântat alături de Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, Nicolas Simion, Rick Condit, Tom Smith, Alan Jones, Alex Harding. Participă la înregistrarea albumelor: Petricӑ Andrei Trio – Dedicated Waltz și Marius Vernescu Trio Live from Orf. Prezenţa la evenimentele de jazz internaţionale include: Jazz Wien Tunel, Beijing Fest Golden Jazz, Trophy Lille, Nardis Club Istanbul, Expres Jazz Club London, Vortex Jazz Club din Londra.
Claudiu Purcărin (1979, Cluj-Napoca) este foarte cunoscut de public pentru activitatea sa din trupa Sistem, cu care a cântat un repertoriu unic și neconvențional, utilizând butoaiele ca instrumente de percuție. A moștenit dragostea pentru tobe de la tatăl său, percuționist de profesie. A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca și a fost percuționist al formațiilor Atlantic, Voices of Silence, Ansamblul de Estradă al Casei Armatei, Mihai Porcișanu Quartet, Old Timers Dixiland, Hara, Altar, Narcoma. Colaborează cu Nightlosers, Alina Manole, Spitalul de Urgență și Alex Mușat Band.