Skip links

Kinga Glyk

Duminică, 14 iulie

Poiana Lupului, Gărâna

Kinga Głyk - chitară bas
Hailey Mae Niswanger - saxofon,
Arek Grygo - keyboards,
Michał Jakubczak - keyboards,
Nicolas Viccaro - baterie

Basista poloneză Kinga Glyk este una dintre cele mai apreciate muziciene jazz din generația ei. Și-a început aventura muzicală la vârsta de 12 ani, cântând în Głyk P.I.K. Trio. A cântat nu numai în Polonia natală, ci și în țări precum Indonezia, Austria, Germania, Elveția, Italia, Portugalia, Slovacia, Cehia și Ucraina. În iunie 2016, un videoclip cu Kinga interpretând „Tears in Heaven” de Eric Clapton a fost afișat de Bass Player United pe Facebook, atingând suma de 20 de milioane de vizualizări. Kinga Głyk a colaborat cu: Tim Garland, Nitai Hershkovits, Greg Hutchinson, Bernard Maseli, Ruth Waldron, Natalia Niemen, Apostolis Anthimos, Leszek Winder, Paweł Tomaszewski, Grzegorz Kapołka, Joachim Mencel, Arek Skolik, Mateusz Otremba, Marek Dykta și Piotr Wyleżoł. În 2021 a fost nominalizată la categoria "String Instruments International" de către Deutscher Jazz Press. A lansat trei albume la Warner Music: Dream (2016) - cu Greg Hutchinson (tobe), Tim Garland (saxofon), Nitai Hershkovits (pian), album nominalizat la ECHO JAZZ AWARD, Feelings (2019) și Real Life (2024, producător Michael League).

Sezonul Cultural Polonia-România 2024/2025 reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România și Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc zeci de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare. Identitatea vizuală a Sezonului este rodul colaborării unui grup de studenți la grafică din Polonia și România; inspirația în crearea logo-ului au fost semnele diacritice caracteristice celor două limbi deloc facile. Componenta vizuală este completată de sloganul „Vorbim aceeași limbă”, făcând referire la limbajul culturii, care permite cunoașterea și înțelegerea profundă într-o diversitate de forme, mijloace de exprimare și tradiții.