Maria Chioran – voce
Lucian Nagy – instrumente de suflat
Mircea Bunea – chitară
Toni Kühn – claviaturi
Johnny Bota – bass
Lică Dolga – drums
Pe scena de la Hanul La Răscruce, acolo unde s-a desfășurat și prima ediție a Festivalului de Jazz de la Gărâna, va concerta, în data de 10 iulie, grupul ce a contribuit la nașterea acestui festival în 1997 – Bega Blues Band.
Bega Blues Band, al cărui fondator a fost renumitul chitarist de blues-jazz Béla Kamocsa, continuă să fie un proiect de succes, aşa cum şi-a dorit cel care a înfiinţat-o. Johnny Bota şi Lică Dolga, cei care au rămas din trio-ul iniţial Bega Blues Band, au chemat alături de ei muzicieni excepționali, din generaţii diferite, colaboratori mai vechi sau mai noi: pe Maria Chioran la voce, Lucian Nagy la instrumente de suflat şi percuţie, Toni Kühn la claviaturi și pe Mircea Bunea la chitară. Actuala formulă Bega Blues Band va încânta publicul cu armonii de blues, funk-blues și latin-jazz.
Bega Blues Band este cea mai longevivă și valoroasă trupă timișoreană de blues-jazz. În 1983, Béla Kamocsa este acompaniat de Johnny Bota la contrabas în cadrul unui concert de la Festivalul de Jazz din Brașov și astfel se pun bazele formației ce se va numi, din 1991, Bega Blues Band. Vor concerta împreună la cele mai importante festivaluri de jazz din România: în Sibiu, Brașov, Satu Mare, Costinești, Galați, iar din 1989 li se vor alătura noi membri pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp: Toni Kühn la clape și chitară, Liviu Butoi la saxofon și flaut, Mircea Bunea la chitară, Dan Ionescu, Misi Farkas, Mirel Butoi, Sasha Bota, Sasi Vuscan, Victor Miclăuș, Dinu Simon și mulți alții. În 1990, la Festivalul de Jazz de la București, este lansată piesa-hit a grupului, Blues de Timișoara. În 1993 lansează primul album de blues-jazz din România, Blues de Timișoara, la Studio Recording Soft Sistem.
În 2003, Bega Blues Band prezintă un concert extraordinar, “De la Gershwin la Sting”, pe scena Operei Române din Timișoara, marcând, astfel, 20 de ani de la înființarea formației.
Bega Blues Band va concerta în afara țării, la festivaluri internaționale, vor fi apreciați și răsplătiți cu premii din partea organizatorilor, atât în România, cât și peste hotare. Dintre distincții amintim: Diploma de Excelență acordată de Primăria Timișoara, Premiului de Jazz al Uniunii Compozitorilor şi al Fundaţiei Muzza pentru Cea mai bună formaţie a anului şi nominalizarea CD-ului „Zboina neagră – In memoriam Kamo” la Discul Anului.
În cursul lunii noiembrie a anului 2015, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Galei de Blues Jazz Kamo, trupa a lansat cel mai recent material discografic, Brassica Soup, pe care sunt înregistrate şapte compoziţii ale lui Johnny Bota şi Lucian Nagy şi un cover după o piesă a lui Mongo Santamaria. Pentru piesa Song For Sasha a fost invitat să își aducă contribuția artistică pianistul Lucian Ban. Despre acest album, Radu Lupașcu scria în luna mai a acestui an: “Bucuria cu care ne înconjoară aceşti minunaţi muzicieni este expresia rafinatelor construcţii armonice bazate pe improvizaţii individuale şi colective, într-un demers cartezian made în Timişoara. (…) Un astfel de album te îmbogăţeşte. Îţi pune la încercare cunoştinţele şi-ţi dă de veste inteligenţa”.
Discografie recomandată:
Blues de Timişoara (Studio Recording, 1993)
Te Sponsorizez (Self Production, 2002)
De la Gershwin la Sting (cu Filarmonica Banatul, 2004)
Vechituri Noi – cu Gyarfas Istvan (Ungaria, 2006)
Zboina neagră – In memoriam Kamo (Show Factory, 2010)
Brassica Soup (EM Records, 2015)