Skip links

Maciej Obara Quartet – Unloved (Polonia, Norvegia, Suedia)

#garanajazz2019

Main Stage, Poiana Lupului, Gărâna

Maciej Obara – saxofon alto
Håvard Wiik – pian
Ole Morten Vågan – contrabas
Jon Fält – baterie


Tânărul și talentatul saxofonist polonez Maciej Obara pregătește pentru publicul din această vară de la Gărâna Jazz Festival un concert deopotrivă liric și plin de energie, alimentat de o pasiune enormă pentru improvizație, pe scurt: un concert de iubit. Și asta în ciuda numelui albumului pe care îl promovează – Unloved. A debutat la ECM Records, în 2017, cu acest album, conceput ca o declarație personală, mărturisește muzicianul, către oamenii foarte dragi și locurile care îl inspiră.

Secondat de alte trei personalități ale jazzului scandinav, norvegienii Håvard Wiik la pian și Ole Morten Vågan la contrabas și suedezul Jon Fält la baterie, va compune în timp real un tablou muzical improvizat și nonconformist. Cele două tradiții muzicale, ale jazzului polonez și scandinav, și-au pus amprenta asupra quartetului, rezultatul fiind un sound original, o muzică căreia îi simți sinceritatea și spiritul liber.

Maciej Obara Quartet este proaspătul câștigător al premiului BMW Welt Jazz Award 2019 (a concurat în finală cu Rudresh Mahanthappa Quintet), concurs organizat în luna mai. Sperăm că și pentru publicul român de muzică jazz va fi un concert câștigător!