John Etheridge – chitară
Theo Travis – saxofon tenor, flaut, keyboards
Fred Thelonious Baker – bass
Nic France – baterie
“The band’s music continues to be groundbreaking, and the chemistry between the musicians is top notch—a band that keeps an eye on its storied past, while still pushing ahead toward the future”. – All About Jazz
Soft Machine, una dintre cele mai faimoase trupe britanice avant/jazz-rock, va onora scena festivalului cu prezența sa. În turneul care celebrează 55 de ani de la debut, Soft Machine îl are astăzi ca membru pe John Etheridge (chitară), muzician care a făcut parte din renumita componență care a înregistrat apreciatul album „Softs” în 1975. Lui i se alătură remarcabilul star la saxofon Theo Travis (Robert Fripp/David Gilmour/Gong), Fred Thelonious Baker la bass și Nic France (David Gilmour/Charlie Haden/Ronnie Scott/John Taylor) la tobe. Repertoriul actual Soft Machine cuprinde compoziții de Hugh Hopper, Mike Ratledge, Karl Jenkins, precum și multe lucrări contemporane, așa cum sunt prezentate pe albumul „Hidden Details”, lansat în 2018, la 50 de ani de la lansarea trupei.
În timp ce membrii Soft Machine s-au schimbat de multe ori de-a lungul deceniilor, spiritul muzical al trupei a rămas intact. Apetitul pentru aventură, ușurința cu care pendulează între jazz fusion progresiv și muzica ambientală, între muzica psihedelică, jazz-rock improvizat și free jazz sunt calitățile care s-au transmis de la o componență la alta, conservând unicitatea Soft Machine.