Gărâna Jazz Festival, ediția 22, s-a încheiat duminică seară după patru zile de muzică jazz, cer limpede, soare și aer bun. Patru zile în care toate elementele s-au potrivit pentru o ediție ce nu va fi uitată prea curând: pădurile și împrejurimile mereu primitoare, vremea prietenoasă, poiana neîncăpătoare, buștenii care-au vibrat odată cu toată energia bună venită dinspre scenă, un public tot mai numeros și tot mai iubitor de jazz.
Cele trei scene ale festivalului au fost gazdele unor recitaluri de excepție în fiecare zi de festival: Pe scena din Poiana Lupului au evoluat în concerte memorabile La Classe operaia va in Paradiso (lider Mircea Tiberian), Youn Sun Nah & Ulf Wakenius, Sebastian Studnitzky Quartet, Pink Freud, Kekko Fornarelli Trio, Elena Mîndru Finnection feat. Adam Bałdych, Bandes Originales (Courtois, Erdmann, Fincker), Avishai Cohen’s Big Vicious, Puba Jazz Connection, Adam Bałdych & Helge Lien Trio și Tore Brunborg, Roberto Fonseca Trio, Sly & Robbie & Nils Petter Molvær feat. Eivind Aarset & Vladislav Delay, Stefano Battaglia Trio, Rymden (Wesseltoft, Öström, Berglund), Ekalavya (Abhijith PS Nair, Mohini Dey, Sandeep Mohan, Johnson, Roop) și Stanley Clarke Band.
Pe scena de la Hanul La Răscruce, Emil Bîzgă Quartet – Gipsy Blues, Exit Oz, Trigon, Benny Rietveld Ensemble, Horea Crișovan Acoustic Trip, Alex Calancea Band au dăruit publicului reprize intense de improvizație și bucuria de a fi împreună prin intermediul muzicii;
Pe scena de la Biserica Catolică din Văliug, Gheorghe Fikl, Raul Kusak și Teodor Pop au adus acordurile libere și inspirate ale muzicii jazz între pereții vechi ai bisericii.
Pe pagina de facebook a festivalului, dar și pe www.garana-jazz.ro, în următoarele zile, veți putea găsi mărturii ale artiștilor despre participarea la festival, impresiile publicului, precum și câteva înregistrări ale concertelor.
Gărâna Jazz Festival mulțumește partenerilor care au făcut posibilă, din nou, întâlnirea dintre public și artiștii lumii la cea de-a XXII-a ediție. Mulțumim, BCR, Mega Image, Catena, Bioclinica, Domeniile Sera, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Romăn, Consiliul Județean Timiș, Consiliul Județean Caraș Severin, Primăria Municipiului Reșița, Institutul Polonez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Francez și Ambasada Suediei în România!
Un mare MULȚUMESC către publicul gărânez, pentru contribuția valoroasă adusă an de an, pentru entuziasm și pentru pasiunea împărtășită. La ediția XXII am avut bucuria să vedem cum se intersectează câteva generații de iubitori de jazz ”crescuți” printre bușteni. Am zărit copiii de ieri deveniți părinții de azi – noi membri ce s-au alăturat ”tribului”, continuând tradiția celor patru zile de vară și am privit optimiști spre viitor. Să ne vedem cu bine la următoarele ediții!
Photo: Mircea Albuțiu
Photo: Nedici Dragoslav
Photo: Nedici Dragoslav